Surasul fericirii

In urma cu multa vreme, traia intr-o vila de lux a ‘’bucurestilor bine’’ o femeie foarte bogata si vanitoasa.

Comfortul, luxul si lucrurile costisitoare erau motiv de viata pentru ea. Nu cunostea altceva decat bani, bijuterii si haine din stofe scumpe.

Intr-o buna zi, nemaiavand nimic sa isi doreasca s-a imbolnavit de apatie. Nu mai manca, nu se mai impodobea cum facea in fiecare dimineata si nu mai iesea din casa. S-a inchis intr-o camera si nu mai vroia sa primeasca pe nimeni cu exceptia medicilor care o controlasera din cap pana in picioare insa nimeni nu a reusit sa inteleaga de ce anume suferea si ce o adusese pe bogata doamna in starea de a refuza pana si a se uita in oglinda, oglinda care nu putea lipsi in mod normal din viata ei. Multe persoane au spus ca pentru ea murisera sperantele de a se vindeca. Se dusese vorba in urbe de raul de care suferea.

Joy - Warwick Goble

Intr-o zi s-a prezentat la poarta vilei, o batranica dusa de spate care se sprijinea de un baston. A cerut servitorilor sa fie primita de catre patroana. Majordomii se uitau unii la altii curiosi si intrebatori de ce anume ar fi putut face acea batranica acolo si cu toate acestea, hotarasera sa o lase sa intre si au condus-o in camera in care era doamna.

Aceasta statea intr-un colt al incaperii si parea ca se oglindeste in acei ochi cu privirea absenta si fara nici o bucurie de viata.

‘’ Draga mea doamna, dumneavoastra nu aveti nimic’’ spuse batranica surazand.

‘’Neglijari, omisiuni; nimic altceva decat neglijari! Nu v-ati dat seama de-a lungul vietii ca printre toate achizitiile: masini, cai, bijuterii……….ati uitat sa faceti cea mai frumoasa achizitie ? ‘’

‘’Nu este advarat! Am totul ! a exclamat doamna.

‘’Cand pare ca de la viata am avut tot, ar trebui sa ne dam seama ca de fapt nu am avut nimic!’’continua batranica.

‘’Eu va spun ca mie nu imi lipseste absolut nimic’’ a replicat doamna in timp ce batranica continua sa o priveasca cu un suras senin.

‘’Dimpotriva, ia uitati-va!’’ a continuat doamna luand un clopotel pe care il avea alaturi. L-a miscat de doua ori si a aparut o servitoare apoi l-a miscat de trei ori si a venit unul dintre majordomi.

‘’Asa cum puteti constata, chem si toti alearga; pana si gradinarul si soferul, pe toti ii pot avea, stiti ?! Toti si toate’’

‘’Da?’’ raspunsese batranica.’’Atunci incercati sa chemati ceea ce va lipseste: fericirea. Aceasta nu se va grabi niciodata sa alerge la auzul clopotelului pentru ca este in noi’’.

Doamna a miscat clopotelul odata si inca odata………….dar pe usa nu aparea nimeni; dezamagita a privit majordomul, servitoarea care la randu-i mortificata a lasat privirea in jos, apoi a privit-o pe batranica si a vazut in acea privire imbatranita aparand un zambet.

Abia atunci a inteles ce frumusete a venit batranica sa ii daruiasca: un zambet, un simplu zambet de fericire, fericire pe care ea nu si-a luat niciodata timpul sa o scoata din ea insusi.

Suflu de magie

Rezoneaza precum o melodie indepartata care se pierde la orizont, amintirea estompata a zilelor petrecute la umbra casei de la tara. Pasii tai pe scari si vocea ta atat de puternica incat poate fi auzita in departare; Mirosul hainelor tale, un parfum antic de lucruri simple si traite, la fel ca si camerele umede si proaspete in acelasi timp, decorurile folosite odinioara si simplitatea in fiecare detaliu, in fiecare coltisor.

Cu tine am invatat sa iubesc natura, animalele, viata, zgomotul fosnetului  vantului printre spicele de grau, linistea magica a noptilor de vara, linistea dupa amiezelor insorite printre vitele de vie.

Impreuna cu tine si cu bunica am cultivat umilinta si capacitatea de a aprecia lucrurile simple precum cotidianitatea, traditiile si imperceptibilele nuante care fac ca fiecare clipa sa fie pretioasa. Mi-ai cultivat demnitatea si umorul care te caracterizau si m-ai invatat ca acestea nimeni, niciodata nu ti le poate lua.

Imaginea pe care o am este felul tau de a merge, vocea ta imponenta, privirea ta mandra, figura ta dreapta, toate lucruri care mi-au calauzit zi de zi viata.

Intr-o caseta de trandafiri inchid amintirile din copilare, joaca cu prietenii din copilarie, plimbarile cu tine, povestile tale din trecut si din razboi.

Apoi oraselul nostru drag, fotoliul tau, zgomotul trenurilor care trec in departare, felul tau de a te distinge in orice loc ai fi.

Fiecare pas, miros, culoare, gust si sunet al momentelor petrecute cu voi vor ramane lucrurile cele mai pretioase in eternitate.

Este ca o lumina subtire si minunata care patrunde in profunditatea sufletului meu pe care il face sa straluceasca si asa se face ca este chiar acea fetita din trecut care isi aminteste aceste lucruri care fac si vor face parte din ea oriunde, oricand !

Viata ca fapt, problema si valoare

Viata exista, dar este posibil sa nu existe. Fiecare fiinta care intra in scena, ramane acolo, intr-un anumit spatiu, pentru o anumita perioada care i-a fost alocata de catre Univers.Viata mamiferelor este un soi de stafeta a generatiilor insa pentru noi umanii actul perpetuarii speciei nu permite unui fiu autonomia si nici parintelui epuizarea existentei sale, asa cum se intampla cu alte specii ‘’conlocuitoare Terrei’’. Si daca antica intelepciune biblica vorbeste despre protejarea noilor generatii de posibilele imixtiuni parentale spune ca la un momentdat ‘’vor lasa tatal si mama’’ pentru asi construi o noua familie, din moment ce ‘’nu este bine ca omul sa fie singur’’, este tot pe atat de adevarat ca intr-unul dintre cele 10 comandamente scrie sa ‘’onoram tatal si mama’’.

Spre deosebire de alte lucruri vii, noi ne interogam asupra vietii, asupra originalitatii si precarietatii acesteia.Incercam sa o intelegem, sa o cultivam, sa o valorizam cu riscul de a nu reusi uneori, ba dimpotriva o distrugem si o pierdem.

Suntem ziditi in prezent si in ego-ul nostru. Viata este ‘’traditio’’, continuitate si noutate, o comuna apartenenta si o irepetabila prezenta, un eveniment inexplicabil si o intelepciune plina de sens, o aventura si o poveste. O putem considera un dar sau o condamnare, o anomalie a materiei sau inceputul unei existente fara de sfarsit; o inchisoare sau o terasa deschisa catre infinit; putem sa ne simtim chemati la viata de catre un delicat gand de iubire care ne duce catre viata eterna sau aruncati in lume, tinuti in aceasta ca intr-o inchisoare si condamnati la ‘’moarte’’ fara a avea culpe. Educatia trebuie sa infrunte nu numai aceste aspecte sau anumite valori ci insasi viata ca pe un bun precar si intr-un anume sens misterios, o conditie de sinteza si valoare; valoare a carei fii si parinti suntem, martori si detinatori. La aceasta perspectiva ne gandim doar in mod perpendicular, raportandu-ne la vreo valoare sau factor de risc in momentul in care ni se intampla ceva rau iar acel rau ne face sa ne percepem existenta ca un bun amenintat si a carei conservare depinde doar de noi.

Viata si sanatatea celor mici dar si a celor mari, este amenintata nu numai de razboaie, incidente, epidemii vechi si noi, de foame de lipsa apei, a medicamentelor ci si de noi capcane, care ating mintea, corpul si spiritul celor tineri, mai ales in tarile bogate si dezvoltate. Vorbesc de lipsa unui sens, lipsa vointei de a trai cu adevarat, frenezia succesului, atasamentul obsesiv la imediat ( certitudini, emotii, placeri ) Toate acestea pot fi considerate noile boli cu care atat societatea cat si scoala trebuie sa se masoare. Asta in cazul in care constientizeaza ca mizele sunt mult mai mari decat ar putea sa para la o prima vedere superficiala. 

Nasteri si morti, iubire si ura, constructie si distructie in formele cele mai rationale, entuziasmante, eroice dar si rusinose,tulburatoare si intunecate insotesc experienta cotidiana a fiecaruia dintre noi.Noi care ramanem singuri tocmai in momentele in care avem nevoie sa intelegem, in momentele in care incercam a ne reda un sens, in acele momente in care trebuie sa gasim motive pentru a lupta in continuare pentru a respecta ‘’regulile jocului’’ sau pentu a contribui sa inventam reguli noi.Asa suntem noi, umanii, ne dam la o parte ca sa nu trebuiasca sa facem ceva pentru cei ‘’apropiati’’ pana atunci.

Toata cultura si eforturile de a risca intunericul de la origini si de la sfarsit sunt pentru a umple cu poezie si cantec, cu stiinta si filozofie viata.

Voi concluziona spunand ca la fel ca intr-o analiza fenomenologica, viata este la fel ca un complex de reguli de folosinta a acelor obiecte misteriose care suntem noi si prin urmare un efort de interpretare a realitatii, este un mesaj educativ ‘’ad personam’’. Printre toate lucrurile enumerate mai sus, exista doar una singura nedeclarata, si-anume educatia. As indrazni sa spun ca viata este o relationare asimetrica: educa si lasa-te educat pentru ca viata este un miracol!

                                              © 2014 Gabriella Pascaru Bisi 

Country Road © 2014 GPB