Rai ne nastem ?

Etimologic vorbind, rautatea apartine sferei sentimentalo-emotive ale unui individ. In esenta, este o emotie si o trasatura caracteriala a personalitatii.

Presupune intotdeauna o dauna, chiar daca unii sustin ca rautatea este un sentiment, o interpretare dar si o ‘’ratiune’’ a realitatii insasi. Unii sustin ca ai acuza pe cei din jurul nostru, ajuta la nivelul social dar eu nu sunt de acord.Cred ca rautatea in fata unei obiectivitati consistente nu este o exegeza personala ci o realitate de netagaduit. Nu ma voi lungi acum sa vorbesc despre episoade de cronica de care sunt pline telejurnalele zilnic ci ma voi limita la fapte pe care am avut ocazia sa le ‘’studiez’’ si care apartin experientelor personale. Bineinteles ca pot sa par partinitoare, asadar voi incerca sa fac un ‘’ocol mare’’ in asa fel incat sa puteti trage concluzii sau interpretari corecte. Stim cu totii foarte bine ca rautatea celor buni este foarte periculoasa asa cum spune si un vechi proverb: ‘’nu exista rau mai mare pe lume decat bunul care se infurie’’. Foarte adevarat ! Si ca sa il parafrasez pe King dintr-unul dintre cele mai frumoase romane ale sale ‘’ in viata nu ne ramane altceva decat sa fim starvuri’’.

Dar haideti sa vedem: cand se devine starv ? Cred ca bastarzi in suflet se naste, independent de experientele vietii iar a fi rai in adevaratul sens al cuvantului este in Adn-ul nostru.Acum bine inteles cred ca mai sunt si anumite cazuri de exasperare datorita unor conditii de asa natura incat un personaj fundamental bun, se poate trasforma intr-o fiinta foarte dura, precum un ‘’mutant’’. Dar nici macar aceste cazuri nu pot si nu trebuie sa devina scuze pentru anumite gesturi nelegiuite. Dar hai mai bine sa conturam mai bine chestiunea pentru a evita sa ma interpretati gresit.

Multe, prea multe persoane au prostul obicei de a evalua, a judeca pe cei pe care in fond nu ii cunosc si nu vorbesc de obisnuitul si banalul a vorbi pe la spate, mult mai rau.Ajung sa construiasca intregi ‘’castele’’ de baliverne asupra unei persoane tintite. Acest lucru se intampla in fata unui strain sau in fata cuiva care aparent nu are aparare. Cu cat mai mult acest individ pare sa fie singur, diferit de turma, cu atat mai mare este coalitia celor care comploteaza impotriva sa. Un soi de joc al masacrului care duce in doua directii, insa ambele in detrimentul personajului victima a rautatii.

1.  Raul iese invingator si toate balivernele sale devin concretete incontestabila

2.  Victima se ‘’preda’’ balivernelor devenind incapabil sa se salveze.

In amandoua cazurile ne dam seama ca niciuna dintre ipoteze nu poate exista fara cealalta si atunci ori cel bun este un cinic arogant prin urmare nu este  bun autentic sau, se transforma pentru a se apara, construindu-si in jur o armura inatacabila care ar avea drept rol sa goneasca sau macar sa atenueze sagetile veninoase ale tortionarului. Daca acest lucru se intampla inseamna ca nemesis-ul s-a intamplat: cel bun pentru a-si duce acasa teafara pielea, devine intr-un anume sens rau si o cale de mijloc nu exista. Iar cum noi nu suntem Isus, nu putem sa intoarcem la infinit cealalta parte a obrazului. In general, raul este foarte istet in arta de a apare onest in fata celorlalti. La o prima vedere este umil, lipsit de aparare si simplu, hmm.De obicei captureaza simpatia celor din jur pentru ca asa cum bine stim, intr-o lume de tigri, un iepure nu sperie pe nimeni dar daca acesta este demascat si vine studiat pe masura inainte ca dauna sa fie facuta, ne dam seama ca iepurasul nu este deloc bland. Dar hai sa dam un exemplu: luam cei doi frati din Geneza: lui Dumnezeu ii placeau sacrificiile lui Abel in contrar cu cele ale lui Cain, fara a specifica motivatia.Vine invocat faptul ca in contrar cu fratele sau, Abel donase Domnului cele dintai roade iar Cain devenise gelos si furios pentru nedreptate si isi ucise fratele. Pentru a scurta povestea, nu putem calcula parametri in baza carora Dumnezeu a facut aceasta diferenta intre cei doi, adevarul simplu este ca era un avantajat si un jertfit caruia nu-i placea sa stea mereu cu capul aplecat.

In romanele din vremurile noastre moderne, ar fi un castigator si un invins dar si asa ar fi prea simplu sa conturam argumentul intr-o unica expresie.

Castigatorul s-a construit singur, a avut curajul sa se masoare cu lumea, cu el insusi si cu greu inclina capul in fata incorectilor si al raufacatorilor insa fara a a se comporta cu mandrie. Poate sa apara precum un ingamfat cu toate ca nu este si totusi cvasi nimeni nu il va intelege.Fratele ‘’castigator’’ nu va atrage simpatia ‘’poporului’’ si nimeni nu il va asculta decat daca va dori sa se foloseasca de acesta.A gresit, insa intotdeauna a gasit puterea de a se ridica de jos, recunoscand greselile facute de-a lungul vietii si invatand din acestea. O fiinta umana care a facut greseli insa care duce inainte razboiul existentei cautand supravietuirea fara a uita sensul onoarei si al demnitatii. Acesta este punctul sau slab…….si aici incep problemele modernului nostru Cain.Abel si Cain in cultura prezenta sunt putin diferiti de cei din cartea Genezei. In fond sunt doua persoane care chiar daca in moduri inegale, ofera fructele lor Domnului insa doar unul este preferat. Motivatia ? Buna intrebare ! Se ‘’spune’’ ca Abel ar fi fost un om drept, corect si ca Cain care ar fi fost rau, ar fi acceptat inocenta care intr-un fel sau altul il punea in plan secund si vulnerabil in fata Domnului. Dar oare suntem siguri ca asa s-au intamplat cu adevarat lucrurile ?

Daca vrem sa fim onesti cu noi insine, imi vine sa intreb daca istoria ar fi putut sa aiba un sfarsit diferit. In fond daca Abel ar fi fost iubit, toate cele scrise nu s-ar fi intamplat si sigur Cain cu caracterul sau demnitos ar fi putut coexista cu Abel fara a ajunge sa il omoare.Daca, daca, daca…….lasati-ma sa cred ca este o istorie ciudata. La originea raului acestui frate ? o chestiune de respect ? Diferenta de interpretare in a respecta viata fiecaruia dar si colectivitatea.

Si iata ca am facut un ocol imens pentru a va spune ca exista persoane subjugate de altii fara limite si nu este o parere personala ci o realitate; ca exista persoane denigrate de altii fara a fi cunoscute in fond, totul bazandu-se pe gelozii profesionale sau personale ale celui incapabil sa realizeze ceva cu propria minte si atunci cel mai usor este sa incerce sa il distruga pe celalalt. Totul trebuie sa se transforme in datorie absoluta. Nu conteaza care iti sunt ideile pentru ca nu exista spatiu de gandire, exista doar spatiu pentru a actiona………..Lipseste viata in sensul de a trai liber chiar daca vrem sa credem ca traim in democratie; nu a fost niciodata democratie pe Terra. Fiecare individ are dreptul sa isi construiasca calea proprie si asta nu inseamna sa fim indiferenti la problemele lumii, la relele sale insa acestea din urma nu pot fi un lant de picior sau o constrangere. Unde este binele intr-un lucru pe care trebuie sa il facem fortati ? Care este rascumpararea, caritatea crestina sau salvarea in cineva care nu simte in adancul sufletului ca trebuie sa faca ceva ? Si-apoi sa ne aducem aminte ca acolo unde exista o anumita obligativitate de a face ceva, nu poate fi placere de a realiza acel lucru. Si ca sa inchei, acesta nu este un mesaj de pace asa cum ne-a fost inculcat in cap de-a lungul vremii, nu este o supunere in fata unei legi morale.Este pur si simplu o cerere de inrobire, de subjugare foarte des, de cele mai multe ori pentru confortul unora. Ar fi foarte frumos daca sacrificiul ar fi in favoarea celor care au cu adevarat nevoie si nu in favoarea celor care doar profita!

Dar asta este deja o alta poveste …………

                    

                                                                             

                                             ©2014 Gabriella Pascaru Bisi

Viata ca fapt, problema si valoare

Viata exista, dar este posibil sa nu existe. Fiecare fiinta care intra in scena, ramane acolo, intr-un anumit spatiu, pentru o anumita perioada care i-a fost alocata d catre Univers.Viata mamiferelor este un soi de stafeta a generatiilor insa pentru noi umanii actul perpetuarii speciei nu permite unui fiu autonomia si nici parintelui epuizarea existentei sale, asa cum se intampla cu alte specii ‘’conlocuitoare Terrei’’. Si daca antica intelepciune biblica vorbeste despre protejarea noilor generatii de posibilele imixtiuni parentale spune ca la un momentdat ‘’vor lasa tatal si mama’’ pentru asi construi o noua familie, din moment ce ‘’nu este bine ca omul sa fie singur’’, este tot pe atat de adevarat ca intr-unul dintre cele 10 comandamente scrie sa ‘’onoram tatal si mama’’.

Spre deosebire de alte lucruri vii, noi ne interogam asupra vietii, asupra originalitatii si precarietatii acesteia.Incercam sa o intelegem, sa o cultivam, sa o valorizam cu riscul de a nu reusi uneori, ba dimpotriva o distrugem si o pierdem.

Suntem ziditi in prezent si in ego-ul nostru. Viata este ‘’traditio’’, continuitate si noutate, o comuna apartenenta si o irepetabila prezenta, un eveniment inexplicabil si o intelepciune plina de sens, o aventura si o poveste. O putem considera un dar sau o condamnare, o anomalie a materiei sau inceputul unei existente fara de sfarsit; o inchisoare sau o terasa deschisa catre infinit; putem sa ne simtim chemati la viata de catre un delicat gand de iubire care ne duce catre viata eterna sau aruncati in lume, tinuti in aceasta ca intr-o inchisoare si condamnati la ‘’moarte’’ fara a avea culpe. Educatia trebuie sa infrunte nu numai aceste aspecte sau anumite valori ci insasi viata ca pe un bun precar si intr-un anume sens misterios, o conditie de sinteza si valoare; valoare a carei fii si parinti suntem, martori si detinatori. La aceasta perspectiva ne gandim doar in mod perpendicular, raportandu-ne la vreo valoare sau factor de risc in momentul in care ni se intampla ceva rau iar acel rau ne face sa ne percepem existenta ca un bun amenintat si a carei conservare depinde doar de noi.

Viata si sanatatea celor mici dar si a celor mari, este amenintata nu numai de razboaie, incidente, epidemii vechi si noi, de foame de lipsa apei, a medicamentelor ci si de noi capcane, care ating mintea, corpul si spiritul celor tineri, mai ales in tarile bogate si dezvoltate. Vorbesc de lipsa unui sens, lipsa vointei de a trai cu adevarat, frenezia succesului, atasamentul obsesiv la imediat ( certitudini, emotii, placeri ) Toate caestea pot fi considerate noile boli cu care atat societatea cat si scoala trebuie sa se masoare. Asta in cazul in care constientizeaza ca mizele sunt mult mai mari decat ar putea sa para la o prima vedere superficiala.

Nasteri si morti, iubire si ura, constructie si distructie in formele cele mai rationale, entuziasmante, eroice dar si rusinose,tulburatoare si intunecate insotesc experienta cotidiana a fiecaruia dintre noi.Noi care ramanem singuri tocmai in momentele in care avem nevoie sa intelegem, in momentele in care incercam a ne reda un sens, in acele momente in care trebuie sa gasim motive pentru a lupta in continuare pentru a respecta ‘’regulile jocului’’ sau pentu a contribui sa inventam reguli noi.Asa suntem noi, umanii, ne dam la o parte ca sa nu trebuiasca sa facem ceva pentru cei ‘’apropiati’’ pana atunci.

Toata cultura si eforturile de a risca intunericul de la origini si de la sfarsit sunt pentru a umple cu poezie si cantec, cu stiinta si filozofie viata.

Voi concluziona spunand ca la fel ca intr-o analiza fenomenologica, viata este la fel ca un complex de regule de folosinta a acelor obiecte misteriose care suntem noi si prin urmare un efort de interpretare a realitatii, este un mesaj educativ ‘’ad personam’’. Printre toate lucrurile enumerate mai sus, exista doar una singura nedeclarata: educatia.

 As indrazni sa spun ca viata este o relationare asimetrica: educa si lasa-te educat pentru ca viata este un miracol!

© 2014 Gabriella Pascaru Bisi