Am in urechi, decibelii necontrolabili al unui stereo care face o masina sa tremure.Tremura si strada si cei care au ‘’norocul’’ sa fie acolo. Este o seara de weekend obisnuita.Scene similare de la nord la sud, din Constanta la Timisoara, din Bucuresti la Iasi. Fereasca sfantul sa protestezi. Este frica tacerii poate motivatia de a ridica volumulul. Ma strecor intr-un cinematograf. Sala si fotoliile vibreaza : pentru a face auzite efectele speciale, bine inteles. Este triumful cuvintelor transformate in urlete care ating perforarea timpanelor. Caut intr-un club si gasesc un fluviu de muzici innebunitoare si mii de diavolerii care sterg sau umple tacerea. Fara urma de dubiu este frica, acea frica care cel putin sambata si duminica are nevoie de exorcizare, de uitare.
In parcuri se alearga cu Mp3-uri in urechi, se trece de la metrou la masina sau la tramvai, bine inteles cu telefonul mobil strivit de obraji. Ce viata imposibila ! Si ‘’marea fuga’’, acea fuga pe care nu o poti povesti : de tine insuti, de munca, de iubit sau iubita, de politica insultelor, de intalniri, de ceas, de desteptator. Acea dorinta de a fugi de tot si toate si de criza, de fii de spalat, imbracat si dus la scoala sau gradinita si pana si de Facebook. Cate fete are tacerea ! Mai bine evitam…..
Totusi sunt oameni care o cauta pentru ca tacerea protejeaza : cand nu raspunzi la telefon, cand nu te lasi gasit, cand linistea iti cuprinde sentimentele si amaraciunile, cand inveleste de umanitate viata ta sau iti ofera posibilitatea de a reasculta sunetul si cuvintele sufletului, zgomotele dulci ale stagiunilor, soaptele satelor si a oraselor, zornaiala tramvaielor, autobuzele care anunta o alta zi si mai ales cuvintele si privirile acelora care traiesc langa tine. Tacerea devine de aur si devine o resursa cand iti readuce sensibilitatile pierdute si iti reda capacitatea de a asculta.
Tacerea te imbogateste : in manastiri, in masina, la plimbare iar in zilele cele mai haotice, se transforma in bogatie interioara, se transforma in lungi pauze de interviuri cu tine insuti, cu Dumnezeu, cu lumea si in acelasi timp, arunca bazele pentru a invata din nou sa ascultam cuvintele celorlalti.Tacerea poate insa sa transmita si imposibilitatea de a putea vorbi. Si asta se intampla in dictaturi, in regimele care flageleaza lumea inca astazi.
Se intampla in biserica tacerii. Nimeni nu va putea uita manastirile golite si violate sau crestinii care inca in 2009, au fost redusi la tacere pentru totdeauna.
Da, tacerile pot sa raneasca inauntru.Acele taceri dintre sot si sotie, care au inceput cu o discutie oarescare, sedimentate uneori de ore intregi din pacate de buze cusute, ‘’imbogatite’’ de priviri de neintelegere, de gesturi de manie, de impulsuri de iubire care se transforma prea des, nu numai in indiferenta ci si in ura.
Tacerile dintre vecini, care au incredintat unui copac plantat prea aproape de gard sau unui strat de flori care se revarsa sau unor faramituri care coboara de la etajul superior, fericirea zilelor care sunt tulburate apoi de jumatati de cuvinte susurate sau de tachinari negandite, deseori improbabile sau necivilizate.
Tacerile dintre prieteni care devin aproape intotdeauna inexplicabilmente inamici : datorita invidiei, a geloziei sau datorita diviziunilor amoroase, afacerilor sau cine stie ce alte motive inutile.
Acele taceri ale rudelor divizate de certuri furibunde pentru mosteniri gresite sau neprimite si care pentru o viata intreaga se ignora, se evita, uneori chiar si in fata mortii. Taceri teribile.
Tacerile mincinosilor care tac, dar numai pentru ca ei stiu deja unde, cand te vor lovi sau iti vor intoarce spatele.Acelea ale atotstiutorilor care fiind siguri de a fi tot timpul cei care au dreptate, stau in silentiu, cvasi datorita unui soi de respect in fata izbucnirilor tale pentru ca imediat dupa, sa te compatimeasca pentru mizeria ta morala sau sa te tradeze in numele adevarului, adevarului lor.
Tacerea ucide atunci cand devine insensibilitate : ii ucide pe ceilalti, pe cei mai slabi si ii transforma intr-un meschin subterfugiu sau construieste falsitate, resentimente, razbunari si ineaca in delirii de omnipotenta cand se transforma in minciuna si zazanie; cand devine proba lipsei ‘’ochilor trasparenti’; cand oprima pentru ca invenineaza si desparte.
Cate familii, cate tari, cate relatii sau cupluri au fost coplesite de cuvintele nerostite, de scuzele niciodata cerute, de tacerile neumplute de un zambet. Hai sa incercam totusi sa rostim acele cuvinte pentru ca la sfarsitul zilelor, vor cantari cel mai mult tacerile incapatanate, gresite si daunele provocate; lacrimile pe care altii le-au varsat, solitudinea impusa; tacerile de la servici, de pe strada, de acasa, tacerile surprinzator neasteptate si in consecinta cele mai amare, enorm de amare ale prietenilor, mai ales acelea……
.
© Gabriella Pascaru Bisi 2013 All Rights Reserved
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu