Trebuie sa ne ne predam evidentei ca suntem animalute iremediabil curioase care au nevoie in permanenta a face un pas peste propriile limite.
In acest fel, aspiratia la calatorie, un element distinctiv al sufletului uman este probabil o mostenire a epocilor in care eram nomazi din exigenta nevoii de a trai si care a devenit un instinct nestapanit de viata cotidiana, de limite a tinuturilor indepartate si a limitelor si fricilor propri. Supapa psicologica in momente de criza, calatoriile pot ascunde motivatii foarte complexe.
Pentru multi dintre noi calatoria corespunde cu a utiliza ample felii de realitati necunoscute sau doar intuite,intr-o asimilare vorace a ceea ce viata poate oferi. Alti calatori sunt impinsi de dorinta de a captura diversitatea in aceste calatorii sau de a da frau liber propriilor aspiratii si pasiuni de a incaleca unda perfecta, de a urca cei 6000 de metri, de a construi un spital intr-un camp din zonele de razboi sau pur si simplu a se aseza la o cana de ceai cu pastorii din desertul Wadi Rum.
Calatoria adevarata, in mod particular este aceea care se inchide ermetic in cautarea locurilor si activitatilor potrivite propriei identitati in suferinta vietii de zi cu zi, cand ne dam seama ca cotidianitatea nu ne mai seamana si se decide a schimba propria urma umana pe fata pamantului. In fond, este vorba dea se naste a doua oara cu privilegiul de a exprima libertatea, timpul si mai ales latitudinea propriei renasteri. Inainte de calatoria radicala care nu este la indemana oricui din motive personale sau si mai simplu datorita lipsei de curaj, de foarte multe ori neglijam calatorii minore care ar merita sa le facem in jurul nostru si sa incercam sa inlaturam sau sa desprindem acele sireturi mici care impreuna unul cate unul, ne fac sa ajungem la sfarsitul zilei cu lipsa de oxigen si mai obositi decat dupa o ordinara zi cu ocupatii obisnuite.
Guliver, care a fost un calator prin definitie la inceputul explorarilor sale cu toate ca era un gigant pe pamantul pigmeilor, s-a regasit intins pe jos si legat cu mici corzic are toate impreuna il tineau cu fermitate, cu toate ca fiecare dintre aceste corzi reprezenta un fleac in comparatie cu forta sa. Locuitorii Liliputului,coarda dupa coarda au tesut cu gigantul inconstient o panza de paianjen din canepa in jurul hipertroficului Guliver, care in momentul trezirii nu-si credea propriilor ochi si nu a putut face altceva decat sa isi recunoasca momentana impotenta.
In urma cu cateva zile la mare, ma bucuram de racoarea pinilor marini asezata pe jos si observam un copil care vazandu-ma a inceput sa galopeze inspre mine imbracat doar de un pampers si s-a asezat alaturi de mine. Parintii lui erau asezati la soare cativa pasi mai incolo. A inceput sa imi vorbeasca in fantastica sa limba de neinteles si se parea ca avea atat de multe sa imi spuna; imi indica cu manutele-i mici oamenii, pinii marini si inceta din cand in cand, cautand pe chipul meu o aprobare la ceea ce a spus inainte. Desigur mi-a povestit multe intamplari iar eu doar aprobam din cap zambind, fara al intrerupe. Ca si multi adulti,copilasul avea doar nevoie sa vorbeasca si sa fie ascultat. Apoi dintr-o data,a inceput sa se loveasca singur pe picioruse tot mai repede si in felul acesta mi-am dat seama ca se asezase pe un furnicar. L-am luat repede in brate si l-am dus la mama sa care i-a scos unica imbracaminte pe care o avea micutul,pampers-ul si l-a stropit cu apa dintr-o sticla pe care o avea la indemana,aceeasi soarta avand si furnicile.Micutul trebuie sa fi avut circa 1 an sijumatate; daca ar fi fost mai marisor, ar fi putut de unul singur sa inlature furnicile care la fel ca liliputanii lui Guliver, pot sa ne scoata dinc irculatie intr-un moment de neatentie.
Infruntam zilnic situatii de disconfort minim precum traficul, colegii intruzivi, ziua care lupta sa treaca si care uneori pare sa se dilate peste masura. Vom fi in masura odata pentru totdeauna capabili sa dezamorsam macar aparent aceste lucruri inofensive pe care din nepasare nu le luam in calcul dar care sunt capabile a ne strange intr-o cusca, pana in punctul in care calatoria nu mai este o dorinta ci o necesitate; una dintre modurile sanatoase de a ne elibera putin din balast ?!
As paragona aceste lucruri intr-o mica masura cu istoria unui cuplu brazilian pe care l-am cunoscut in urma cu ceva timp si care a vandut tot, punandu-si barca in gradina intre doi pomi in iarba, traind in aceasta timp de cateva luni pentru a se obisnui cu spatiile restranse inainte de a naviga; sunt mii de persoane care navigheaza pe internet confectionand calatorii pe care nu le vor cumpara niciodata, simtitndu-se iremediabil nefericiti. Dar vin cu stiri bune aici pentru ca sunt acele calatorii in micile bucurii cotidiane ale vietii, care pot fi efectuate pentru a dezactiva micile cauze de nemultumire.Sau ne putem permite mici si pretioase trasee in amintiri, intr-un nou proiect, putem scrie o carte, putem descoperi cat de frumoase sunt orasele in care traim si pe care ne incapatanam sa le privim cu ochi distrati.
O plimbare in jurul nostru ca si cum am fi insule sau continente de explorat, fac si acestea parte din calatoriile cotidiane care ne pot aduce bucurie. Si nu pentru a elimina acea calatorie care reprezinta visul vietii noastre ci pentru a elimina toate acele mici nemultumiri, acele zgomote de fond care nu scot in evidenta satisfactia completa de al dori si de a fi deja in mars cu gandul.
Eu am inceput de multa vreme aceasta calatorie in micile bucurii cotidiane si imi dau seama ca sunt mai mult decat necesare mai ales pentru a ne cunoaste mai bine pentru ca mici sau mari, calatoriile sunt un loc minunat pentru suflet.
Si este intotdeauna un bun inceput !
© Gabriella Pascaru Bisi 2013All Rights Reserved
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu