Una dintre relele societatii noastre….o societate opulenta, evoluata, prospera si saraca deopotriva…..societatea comunicarilor globale al informaticii, ale sms-urilor, a retelelor de socializare si a chat-urilor. Cu toate acestea, o societate cu indivizi prea des singuri, incapabili sa comunice, incapabili sa simta respiratia comunicarii celuilalt sau dornici de companie si comunicare insa fara nimeni care sa le recunoasca dreptul la existenta.Pe scurt a spune si asi spune ca a exista intr-o relatie cu un TU care este dispus sa ii asculte, inseamna a constientiza misterul existentei lor.
Exista in mintea fiecarui om, un colt ascuns care poseda o mare energie.In acea parte a mintii, stau la panda senzatii foarte intense, latente in marea parte a timpului cotidian insa brizant atunci cand bariera constiintei cedeaza imperativului expresiv. In aceste randuri, as vrea sa impartasesc cu voi una din acele senzatii.Senzatia unica si inconfundabila a singuratatii. Daca va intrebati de ce aceasta tema, aflati ca nu am un raspuns, insa cred ca a vorbi despre asta, nu poate decat sa ne aduca beneficii.
Singuratatea este un subiect misterios si fascinant. Iubita si urata sau cautata, a contribuit la destinul oamenilor, dar……..acordati-mi o pauza.Nu imi doresc sa vorbesc de singuratatea marilor oameni ci de cea simpla care ne face companie in cotidian.Singuratatea oamenilor obisnuiti, care traiesc, muncesc, stau impreuna cu altii si nu din acest motiv absenteaza aceasta si cu atat mai putin va deveni vreodata un exemplu pentru altii.
Exista asadar o singuratate comuna ? Da, cred ca da, aceea a micilor gesturi cotidiene.
Este frumoasa ? Este urata ? Hmmm, cu certitudine este necesara ! Asadar, nu ne putem lipsi de ea. Ne reconduce la o pierdere, ne face sa ne simtim departe de ceea ce ne dorim, de ceea ce iubim.Cu toate acestea, uitandu-ne la fluxul evenimentelor cotidiene, ni se pare ciudat ca exista singuratatea.
Traim intr-o lume supraaglomerata.Orasele sunt haotice, strazile aglomerate de masini, spatiile vitale tot mai restranse. Reusim sa gasim o dimensiune mai umana, atunci cand gasim un colt verde, linistit, unde suntem ‘’singuri’’. Si totul pare un paradox. Fugim de singuratate si traim in orase comprimate, insa ne regasim cand suntem singuri. Probabil ca singuratatea ne apartine si ne protejeaza la fel ca pielea noastra. Este si un spatiu unic de maturizare, conditia de a descoperi lumea…pentru ca daca lumea sunt eu, nu exista spatiu mai bun decat MINE.Un eu amplificat si disproportionat, un eu destinat declinului deoarece nu poate rezista eforturilor permanente de alimentare a falsei glorii personale.
Singuratatea este cel mai mare motor care impinge oamenii unii catre altii, un motor care face mai putin salbatica si mai ‘’umana’’, umanitatea.
Cu certitudine, societatea in care traim nu ne ajuta sa elaboram singuratatea si sa o facem sa devina un element de forta si nu de disconfort. In mare masura massmedia si sloganele publicitare, ne invita la izolare si la exprimarea prin unicitate, hmm. Pretentia unicitatii este imaginara pentru ca tot ce ni se propune este accesibil tuturor. ‘’ O unica senzatie de bunastare’’: ecoul vocii din spotul publicitar.
Se pare ca omul fuge fara incetare de singuratate, insa face jocul soparlei si-anume acela de asi musca coada singur; o repropune punctual ca pe un destin blestemat care nu lasa nici o cale de iesire recapitularii in constructiile sale sociale.
Propunandu-mi sa vorbesc despre senzatiile cotidine privind singuratatea, am incercat sa observ de cate ori pe parcursul unei zile din viata mea, m-am simtit singura.
Am simtit ca o alunecare de teren trezindu-ma dimineata, cand mi-am dat seama ca dormisem singura. Este foarte adevarat ca visele mi-au tinut companie peste noapte, dar la trezire nu ma aveam decat pe mine insami ghemuita intr-un colt al patului imens.Poate ca asta este o banalitate, dar din cate banalitati este facuta ziua noastra ? Ati observat vreodata persoanele de pe strada care se tin de mana ? Este un gest unic, de afectiune profunda. Este o maniera de a sta aproape celuilalt, de a se simti aproape persoanelor pe care le iubim. Dar de cate ori mana intinsa nu a primit raspuns ? De multe ori, de putine .….ce importanta mai are. In acele momente, timpul achizitioneaza semnificatie si capacitatea noastra de a trai in singuratate este pusa sa se confrunte cu natura noastra cea mai intima. Va fi mai apoi mostenirea noastra emotionala cea care va defini gradul de toleranta al acesteia.Si, prin urmare este in destinul omului sa avertizeze singuratatea, chiar si in micile gesturi cotidiene, ca acela de a saluta un prieten.
Istoria ne-a invatat cata forta putem dobandi ramanand uneori singuri.Imposibilitatea de a se exprima provocata de situatiile fortate, i-a permis lui Dostoevskij sa isi recupereze fortele spirituale care i-au permis sa suporte prizionieratul in care a scris lucrari memorabile. La fel si Beethoven, a dat luminii opera sa cea mai geniala in tacerea fizica. Orientalii afirma ca din noroi, poate sa se nasca o floare de lotus. Noi putem afirma cu tot la fel de multa tarie ca din singuratate, poate naste creativitatea. Si-atunci, singuratatea nu este doar refuzata ci este si cautata. Ma refer aici la singuratatea fructuoasa care nu se termina cu izolarea si care permite ca oamenii sa aibe adevarate intalniri si in primul rand cu ei insisi.Aici se naste increderea construita in ani, in certitudinea de a avea un spatiu mai intai mental, apoi fizic si ca este posibil sa integram gandurile cu sentimentele. Rugaciunea, meditatia, asi acorda o pauza strabatand o straduta doua, permite un moment de abstractizare, de abandon la o liniste de regenerare.Este o traire interioara, care este capabil sa atribuie semnificatie vietii, emotiilor, linistii regasite.Nu intamplator, normalitatea, nevroza si psihoza exprima in mod diferit capacitatea de a trai in singuratate. Pentru anumite persoane, singuratatea garanteaza echilibrul psihic si afectiv si datorita unei fugi de tensiunea cotidiana este posibila evitarea depresiilor lejere si de ce nu, investirea in creativitate.
Pe scurt : iubiti-va, respectati-va ! iar atunci cand simtiti ca aveti nevoie de o pauza de singuratate, nu ezitati sa o luati.
© Gabriella Pascaru Bisi 2013 All Rights Reserved
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu