Viata exista, dar este posibil sa nu existe. Fiecare
fiinta care intra in scena, ramane acolo, intr-un anumit spatiu, pentru o
anumita perioada care i-a fost alocata d catre Univers.Viata mamiferelor este
un soi de stafeta a generatiilor insa pentru noi umanii actul perpetuarii
speciei nu permite unui fiu autonomia si nici parintelui epuizarea existentei
sale, asa cum se intampla cu alte specii ‘’conlocuitoare Terrei’’. Si daca antica
intelepciune biblica vorbeste despre protejarea noilor generatii de posibilele
imixtiuni parentale spune ca la un momentdat ‘’vor lasa tatal si mama’’ pentru
asi construi o noua familie, din moment ce ‘’nu este bine ca omul sa fie singur’’,
este tot pe atat de adevarat ca intr-unul dintre cele 10 comandamente scrie sa ‘’onoram
tatal si mama’’.
Spre deosebire de alte lucruri vii, noi ne
interogam asupra vietii, asupra originalitatii si precarietatii
acesteia.Incercam sa o intelegem, sa o cultivam, sa o valorizam cu riscul de a
nu reusi uneori, ba dimpotriva o distrugem si o pierdem.
Suntem ziditi in prezent si in ego-ul nostru.
Viata este ‘’traditio’’, continuitate si noutate, o comuna apartenenta si o
irepetabila prezenta, un eveniment inexplicabil si o intelepciune plina de
sens, o aventura si o poveste. O putem considera un dar sau o condamnare, o
anomalie a materiei sau inceputul unei existente fara de sfarsit; o inchisoare
sau o terasa deschisa catre infinit; putem sa ne simtim chemati la viata de
catre un delicat gand de iubire care ne duce catre viata eterna sau aruncati in
lume, tinuti in aceasta ca intr-o inchisoare si condamnati la ‘’moarte’’ fara a
avea culpe. Educatia trebuie sa infrunte nu numai aceste aspecte sau anumite
valori ci insasi viata ca pe un bun precar si intr-un anume sens misterios, o
conditie de sinteza si valoare; valoare a carei fii si parinti suntem, martori
si detinatori. La aceasta perspectiva ne gandim doar in mod perpendicular,
raportandu-ne la vreo valoare sau factor de risc in momentul in care ni se
intampla ceva rau iar acel rau ne face sa ne percepem existenta ca un bun
amenintat si a carei conservare depinde doar de noi.
Viata si sanatatea celor mici dar si a celor
mari, este amenintata nu numai de razboaie, incidente, epidemii vechi si noi,
de foame de lipsa apei, a medicamentelor ci si de noi capcane, care ating
mintea, corpul si spiritul celor tineri, mai ales in tarile bogate si
dezvoltate. Vorbesc de lipsa unui sens, lipsa vointei de a trai cu adevarat, frenezia
succesului, atasamentul obsesiv la imediat ( certitudini, emotii, placeri ) Toate
caestea pot fi considerate noile boli cu care atat societatea cat si scoala
trebuie sa se masoare. Asta in cazul in care constientizeaza ca mizele sunt
mult mai mari decat ar putea sa para la o prima vedere superficiala.
Nasteri si morti, iubire si ura, constructie
si distructie in formele cele mai rationale, entuziasmante, eroice dar si
rusinose,tulburatoare si intunecate insotesc experienta cotidiana a fiecaruia
dintre noi.Noi care ramanem singuri tocmai in momentele in care avem nevoie sa
intelegem, in momentele in care incercam a ne reda un sens, in acele momente in
care trebuie sa gasim motive pentru a lupta in continuare pentru a respecta ‘’regulile
jocului’’ sau pentu a contribui sa inventam reguli noi.Asa suntem noi, umanii,
ne dam la o parte ca sa nu trebuiasca sa facem ceva pentru cei ‘’apropiati’’
pana atunci.
Toata cultura si eforturile de a risca
intunericul de la origini si de la sfarsit sunt pentru a umple cu poezie si
cantec, cu stiinta si filozofie viata.
Voi concluziona spunand ca la fel ca intr-o
analiza fenomenologica, viata este la fel ca un complex de regule de folosinta
a acelor obiecte misteriose care suntem noi si prin urmare un efort de
interpretare a realitatii, este un mesaj educativ ‘’ad personam’’. Printre
toate lucrurile enumerate mai sus, exista doar una singura nedeclarata: educatia.
As indrazni sa spun ca viata este o relationare asimetrica:
educa si lasa-te educat pentru ca viata este un miracol!
© 2014 Gabriella Pascaru Bisi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu